vineri, 13 aprilie 2012
miercuri, 18 ianuarie 2012
sâmbătă, 3 septembrie 2011
Palestina
Cum am promis, continui istoria din Palestina. Ce am vazut acolo ar putea fi comparat cu transnistria intr-o anumita masura, desi evident, fara statuile lui Lenin.
Placuta de inmatriculare de Palestina (imi aduce aminte de cele cu MB, mai tineti minte?)
Placute de Ierusalim.
Indicator rutier. Stop este sub forma manii lui Dumnezeu care te avertizeaza – ai grija de tine ca sa te pot avea si eu in paza. De altfel, asta e si un simbol al Ierusalimului (nu stop, ci mana lui Dumnezeu..)
De la tipul asta am luat si eu un fular cum purta Arafat. E unul din cativa vanzatori ambulanti care te asalteaza in fata magazinului de suveniruri si bijuterii, aflat la Betleem. mai insistenti si mai flamanzi decat vanzatorii din Turcia. foarte greu de scapat de ei fara sa cumperi ceva sau macar sa faci schimb cu ei cu vreun maruntis...
Noroc de ghid care mi-a negociat pretul la jumatate. exista arafatce imprimate si arafatce brodate, ca a mea. acestea-s mai scumpe.
Cumparaturi
Lumanarile albastre costa aici de doua ori mai ieftin decat in Ierusalim, la sau in jurul bisericilor. Sunt compuse din 33 de lumanari, pe care dupa ce le aprind mitropolitii in Biserica invierii in sambata Pastilor, le duc cu masinile decapotabile la muritorii care asteapta in PMAN. Cei ca noi pot desface manunchiul si darui cate o lumanare.
Cruci patsanskie. Ghici pretul celei cu eticheta!
La Bursa de diamante din Ierusalim - 10 mii de dolari. In acest magazin – 6400. Baietii sunt scutiti de impozite, si, atentie!... primesc plati prin western union. Iti dau marfa si daca nu ai bani – le trimiti cand ajungi acasa. curios model de business. Interesant, cati palestinieni/libieni/sirieni sunt in Moldova care se ocupa cu "recuperarea" banilor :) Acum inteleg de ce a fost nevoie de cruciade, de ce templierii si-au facut reprezentanta la ierusalim, de ce Rusia tarista a donat nu stiu cat, nici nu-mi pot imagina, ca sa construiasca in apropierea Golgotei nu stiu ce biserica... E un business sfant. Caci aici totul este cel mai bun:
Banca arabeasca.
Regele Solomon are un mic magazin in zona
Si s-ar putea sa fi fost intr-adevar a regelui Solomon, pe vremuri. Magazin in parcare subterana.
In curte la aceasta casuta statea un hummer si un porsche carrera.
alaturi s-a curatit teren pentru o alta casa
In Brusselles sau Strasbourg, de exemplu, casele au doar doua-trei geamuri la etaj pe fatada din cauza ca pamantul era scump, iar impozitele se plateau pe numarul de geamuri. arabii fac a fel, dar mai au si o alta ciudatenie - construind, lasa loc pentru inca un eventual etaj. Deh, familia e in permanenta crestere, iar bani nici nu stii cum iti Dumnezeu mai multi si apuci sa te extinzi...
Si pentru ca pamantul e putin si scump, parcheaza asa…
Ei, si acum obiectivul turistic principal – Biserica Nasterii Domnului din Betleem. Altarul e pazit de doi calugari severi.
Lacasul a fost construit peste pesterea in care a fost nascut Isus Hristos, ieslele in care l-a pus Fecioara Maria sa se incalzeasca noaptea de la suflarea magarilor si unde au venit sa se inchine magii. Aici si-au lasat urmele lor templierii. Aici este primul semn architectural al crucii. Aici calaretii lui Saladin au fost atacati de un roi de albine, care au iesit dintr-o coloana a bisericii, si atunci acestia s-au inchinat si au lasat lacasul intreg si netransformat in moscheie. dar despre asta maine.
Placuta de inmatriculare de Palestina (imi aduce aminte de cele cu MB, mai tineti minte?)
Placute de Ierusalim.
Indicator rutier. Stop este sub forma manii lui Dumnezeu care te avertizeaza – ai grija de tine ca sa te pot avea si eu in paza. De altfel, asta e si un simbol al Ierusalimului (nu stop, ci mana lui Dumnezeu..)
De la tipul asta am luat si eu un fular cum purta Arafat. E unul din cativa vanzatori ambulanti care te asalteaza in fata magazinului de suveniruri si bijuterii, aflat la Betleem. mai insistenti si mai flamanzi decat vanzatorii din Turcia. foarte greu de scapat de ei fara sa cumperi ceva sau macar sa faci schimb cu ei cu vreun maruntis...
Noroc de ghid care mi-a negociat pretul la jumatate. exista arafatce imprimate si arafatce brodate, ca a mea. acestea-s mai scumpe.
Cumparaturi
Lumanarile albastre costa aici de doua ori mai ieftin decat in Ierusalim, la sau in jurul bisericilor. Sunt compuse din 33 de lumanari, pe care dupa ce le aprind mitropolitii in Biserica invierii in sambata Pastilor, le duc cu masinile decapotabile la muritorii care asteapta in PMAN. Cei ca noi pot desface manunchiul si darui cate o lumanare.
Cruci patsanskie. Ghici pretul celei cu eticheta!
La Bursa de diamante din Ierusalim - 10 mii de dolari. In acest magazin – 6400. Baietii sunt scutiti de impozite, si, atentie!... primesc plati prin western union. Iti dau marfa si daca nu ai bani – le trimiti cand ajungi acasa. curios model de business. Interesant, cati palestinieni/libieni/sirieni sunt in Moldova care se ocupa cu "recuperarea" banilor :) Acum inteleg de ce a fost nevoie de cruciade, de ce templierii si-au facut reprezentanta la ierusalim, de ce Rusia tarista a donat nu stiu cat, nici nu-mi pot imagina, ca sa construiasca in apropierea Golgotei nu stiu ce biserica... E un business sfant. Caci aici totul este cel mai bun:
Banca arabeasca.
Regele Solomon are un mic magazin in zona
Si s-ar putea sa fi fost intr-adevar a regelui Solomon, pe vremuri. Magazin in parcare subterana.
In curte la aceasta casuta statea un hummer si un porsche carrera.
alaturi s-a curatit teren pentru o alta casa
In Brusselles sau Strasbourg, de exemplu, casele au doar doua-trei geamuri la etaj pe fatada din cauza ca pamantul era scump, iar impozitele se plateau pe numarul de geamuri. arabii fac a fel, dar mai au si o alta ciudatenie - construind, lasa loc pentru inca un eventual etaj. Deh, familia e in permanenta crestere, iar bani nici nu stii cum iti Dumnezeu mai multi si apuci sa te extinzi...
Si pentru ca pamantul e putin si scump, parcheaza asa…
Ei, si acum obiectivul turistic principal – Biserica Nasterii Domnului din Betleem. Altarul e pazit de doi calugari severi.
Lacasul a fost construit peste pesterea in care a fost nascut Isus Hristos, ieslele in care l-a pus Fecioara Maria sa se incalzeasca noaptea de la suflarea magarilor si unde au venit sa se inchine magii. Aici si-au lasat urmele lor templierii. Aici este primul semn architectural al crucii. Aici calaretii lui Saladin au fost atacati de un roi de albine, care au iesit dintr-o coloana a bisericii, si atunci acestia s-au inchinat si au lasat lacasul intreg si netransformat in moscheie. dar despre asta maine.
marți, 30 august 2011
Ierusalim si Palestina
S-a intamplat ca am tras o fuga alaltaieri la Ierusalim. In oras si in jurul lui sunt maslini si un fel de cedri. Mai tineri
Si mai vechi
Orasul nou e construit din beton
si cu fatadele puse din piatra alba de Ierusalim, cica asa cum a dat lege Regele David.
Altfel de case, in suburbia Ierusalimului
monument.
Toate astea in vecinatatea gardurilor de sarma ghimpata si a peretelui de 6 metri inaltime, care separa Ieruasilmul de Palestina
si incercuiti de soldati cu ceva care seaman a M16, politisti, blindate si alte genuri de security forces. de atfel, acestia-s destul de pasnici si chiar le place sa se fotografieze cu turistii.
Si acum partea interesanta. Firma turistica a decis ca senzatiile nu-s destul de tari si a inlocuit urcarea pe muntele maslinilor si in gradina ghetsemani cu vizita la betleem. Toate bune si frumoase, doar ca acesta este in Palestina, in west bank…
aici au un mod specific de a construi fatadele. Tre sa le fac un curs si pentru brigazile de moldoveni, care pun plitca.
La intrarea in west bank, Ghidul ne-a linistit: o sa vedeti posturi de paza, oameni cu kalashnokov, dar nu va temeti:)
Orasul nou e construit din beton
si cu fatadele puse din piatra alba de Ierusalim, cica asa cum a dat lege Regele David.
Altfel de case, in suburbia Ierusalimului
monument.
Toate astea in vecinatatea gardurilor de sarma ghimpata si a peretelui de 6 metri inaltime, care separa Ieruasilmul de Palestina
si incercuiti de soldati cu ceva care seaman a M16, politisti, blindate si alte genuri de security forces. de atfel, acestia-s destul de pasnici si chiar le place sa se fotografieze cu turistii.
Si acum partea interesanta. Firma turistica a decis ca senzatiile nu-s destul de tari si a inlocuit urcarea pe muntele maslinilor si in gradina ghetsemani cu vizita la betleem. Toate bune si frumoase, doar ca acesta este in Palestina, in west bank…
aici au un mod specific de a construi fatadele. Tre sa le fac un curs si pentru brigazile de moldoveni, care pun plitca.
La intrarea in west bank, Ghidul ne-a linistit: o sa vedeti posturi de paza, oameni cu kalashnokov, dar nu va temeti:)
marți, 9 august 2011
cartea neagra
Din dorinta schizofrenica de a deveni omul ideal, poate ubermencsh, poate adunatura de gesturi ale unor caractere literare sau actori de film, incepand cu naratorul din romanele lui Hugo si terminand cu Natural born killers de Oliver Stone, am cautat sa ma vad in oglinda. Mai ales in vitrine, printre oameni cu altfel de fiziognomie - in Praga sau Londra, in Hamburg sau Bruxelles. Tot asa si Jamal Samal, scriitorul-publicist din Cartea neagra a lui Orham Pamuc, isi inventeaza un alter ego care il inspira initial si care ii tine de urat in noptile pline de singuratate. Un alter ego, pe care si-l integreaza pana la urma si care se mira ca ceea ce scrie Jamal sunt de fapt propriile ganduri. Un ideal care te face sa te porti cu femeile asa cum crezi ca ar vrea ele sa fii - ganditor, care sufera profund, un barbat aranjat in viata si plin de vointa, un aventurier trecut prin peripetii nenumarate si care ca Indie Jones le poate descoperi lumea clipind dintr-un ochi albastru. Doar ca replicile fiecarui rol se temina odata si odata si atunci sau cauti sa ti-l schimbi sau, daca e prea greu-schimbi femeia. Rezultatul - aceasi singuratate si goliciune cand ramai singur si incerci sa cauti cine esti tu insuti. Dupa o vreme, in singuratate, pornesti pe strazi in cautarea inspiratiei pentru noi roluri sau a spectatorilor pentru improvizarea celor vechi. Actorii oare cum se simt dupa ce termina un rol si inca nu au un altul? "De ce lumea vrea sa traiasca viata altor oameni si nu pe a lor proprie?", se intreba Bilchis, o fosta colega de clasa, pe care Galip, personajul principal o intalneste in subteranele construite sub Constantinopol ca ascunzis de hoardele lui Attila si la care ajunge, intr-un tarziu de noapte, acasa.
Poti vedea aici primele efecte ale cinematografului, ale modului occidental de viata propagat de acesta, in satul inca paternalist, bantuit de mituri, al Istanbulului de odinioara, pe care ateliere sau birourile avocatilor plimbati prin Viena si Paris si construite dupa moda acelor orase inca nu-l schimbasera, cum nu schimbasera nici gandirea oamenilor din casele de pe malurile stramtorilor marii negre si de marmora, de la Cornul de aur la cele mai indepartate si sarace cartiere. Socul turcului care impusca intr-un afis al cinematografului, cu femei frumoase pe care nu le poate avea si strazi care nu seamana cu ceea ce a vazut vreodata sau a unuia care a uitat drumul acasa tot cautand mirajul de pe ecranul alb, care sparge hotarele lumii cunoscute vreodata, care explica fenomene occidentale prin credinte sufite. De ce in cinematografe e mereu intuneric? De ce cinematografele se deschid tot mai des pe aceleasi strazi cu casele de toleranta? raspunsul poate fi acelasi - Dadjal, cel pe care fiecare si-l inchipuie diferit si carui descrieri le gasim in surele Coranului, si-a bagat coada...
jurnalsiti care scriu articole de parca ar scrie romane. In fiecare zi, 5-10 pagini romantate, despre viata publica inspirate din mitologia propriei familii cu zeci de membri, din carti de povesti, o mie si una de nopti, si coran. Fara piramida inversata, a doua sursa, drept la replica sau alte artificii occidentale... Atunci cand ziarul si tipografia erau inca privite ca un spatiu miraculos, in care erau create lumile imaginare, departate si mult-visate.
Grand Pacha, un general sau un om de stat cu gandire profunda, Il convinge pe Mesia care vine a doua oara pe pamant, ca e inoportun si chiar pagubos, ca va da din nou sperante oamenilor, sperante desarte, pentru ca occidentul e mai puternic militar si nu va putea fi invins. Si atunci, dupa ce razboiul se va fi dus cu dusmanii interni, cei care au dat pe mana calailor vecini si concurenti mai putin evlaviosi, poate chiar camatari, vor avea remuscari de constiinta si nu vor mai crede in El. Ba mai rau, vor crede ca el este Dadjal si viceversa. Si atunci, intr-o noapte intunecoasa, pe o strada pavata pe care va fi indragit-o ca si pe intreaga aceasta lume, un dezamagit il va impusca. Ca pe John Lenon, aproape. Si lectura continua...
Poti vedea aici primele efecte ale cinematografului, ale modului occidental de viata propagat de acesta, in satul inca paternalist, bantuit de mituri, al Istanbulului de odinioara, pe care ateliere sau birourile avocatilor plimbati prin Viena si Paris si construite dupa moda acelor orase inca nu-l schimbasera, cum nu schimbasera nici gandirea oamenilor din casele de pe malurile stramtorilor marii negre si de marmora, de la Cornul de aur la cele mai indepartate si sarace cartiere. Socul turcului care impusca intr-un afis al cinematografului, cu femei frumoase pe care nu le poate avea si strazi care nu seamana cu ceea ce a vazut vreodata sau a unuia care a uitat drumul acasa tot cautand mirajul de pe ecranul alb, care sparge hotarele lumii cunoscute vreodata, care explica fenomene occidentale prin credinte sufite. De ce in cinematografe e mereu intuneric? De ce cinematografele se deschid tot mai des pe aceleasi strazi cu casele de toleranta? raspunsul poate fi acelasi - Dadjal, cel pe care fiecare si-l inchipuie diferit si carui descrieri le gasim in surele Coranului, si-a bagat coada...
jurnalsiti care scriu articole de parca ar scrie romane. In fiecare zi, 5-10 pagini romantate, despre viata publica inspirate din mitologia propriei familii cu zeci de membri, din carti de povesti, o mie si una de nopti, si coran. Fara piramida inversata, a doua sursa, drept la replica sau alte artificii occidentale... Atunci cand ziarul si tipografia erau inca privite ca un spatiu miraculos, in care erau create lumile imaginare, departate si mult-visate.
Grand Pacha, un general sau un om de stat cu gandire profunda, Il convinge pe Mesia care vine a doua oara pe pamant, ca e inoportun si chiar pagubos, ca va da din nou sperante oamenilor, sperante desarte, pentru ca occidentul e mai puternic militar si nu va putea fi invins. Si atunci, dupa ce razboiul se va fi dus cu dusmanii interni, cei care au dat pe mana calailor vecini si concurenti mai putin evlaviosi, poate chiar camatari, vor avea remuscari de constiinta si nu vor mai crede in El. Ba mai rau, vor crede ca el este Dadjal si viceversa. Si atunci, intr-o noapte intunecoasa, pe o strada pavata pe care va fi indragit-o ca si pe intreaga aceasta lume, un dezamagit il va impusca. Ca pe John Lenon, aproape. Si lectura continua...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)